Originea Soarelui
Din ceaţa primordială ce forma Calea Lactee, într-o regiune îndepărtată, aflată la unul dintre cele două braţe ale spiralei galactice, o cantitate semnificativă de gaze fierbinţi şi de mici particule au început să interacţioneze. Nu există o explicaţie simplă pentru a justifica formarea Pământului, a celorlalte planete ale sistemului nostru şi a Soarelui în zona respectivă, însă aceasta se afla la o distanţă sigură de haosul de antimaterie ce clocotea în centrul Căii Lactee.
O minge imensă de gaze, în principal heliu şi hidrogen, s-a contractat, formând o stea mijlocie, Soarele nostru.
Temperaturile din interior au ajuns la milioane de grade, determinând o serie de reacţii termonucleare, asemănătoare celor dintr-o bombă cu hidrogen. Mingea de foc urma să ardă prin propria energie timp de miliarde de ani. |
|
La un moment dat, peste vreo şase miliarde de ani de acum, prin epuizare, Soarele se va umfla, devenind o stea roşie gigantică; această expansiune va vaporiza Pământul şi tot ce se va mai afla pe acesta în acea eră. Este de presupus că specia umană va fi emigrat cu mult înaintea producerii acestui cataclism pe o altă planetă din Calea Lactee.
În timp ce soarele ardea necruţător în centrul sistemului nostru solar, la 150 de milioane de kilometri distanţă avea loc un proces cu mult mai lent şi mai „răcoros”.
Particule minuscule, provenite din Ceaţa primordială, au început să se aglomereze şi să se ciocnească. Unele au rămas lipite, iar masa lor crescută a atras, sub efectul gravitaţiei, materie suplimentară, în final apărând un bulgăre. Similar s-au format şi alte blocuri solide de materie, unele dintre acestea ciocnindu-se şi combinându-se. Acest proces extrem de lent de acumulare de materie s-a întins pe parcursul mai multor milioane de ani, ducând în final la formarea nucleului Pământului.
În timp ce soarele ardea necruţător în centrul sistemului nostru solar, la 150 de milioane de kilometri distanţă avea loc un proces cu mult mai lent şi mai „răcoros”.
Particule minuscule, provenite din Ceaţa primordială, au început să se aglomereze şi să se ciocnească. Unele au rămas lipite, iar masa lor crescută a atras, sub efectul gravitaţiei, materie suplimentară, în final apărând un bulgăre. Similar s-au format şi alte blocuri solide de materie, unele dintre acestea ciocnindu-se şi combinându-se. Acest proces extrem de lent de acumulare de materie s-a întins pe parcursul mai multor milioane de ani, ducând în final la formarea nucleului Pământului.
Într-o anumită fază, forţa gravitaţională a nucleului a devenit suficient de puternică pentru a aduna tot felul de particule şi de gaze din jurul său. Gazele erau în principal hidrogenul, heliul, oxigenul şi azotul, iar particulele erau constituite din fier, aluminiu, aur, uraniu şi multe elemente rare, toate acestea urmând să joace un rol important în apariţia diverselor forme de viaţă de pe planetă.
|
|